In seara asta am realizat ceva grav. Ceva trist. Ceva urat.
Imi aduc aminte cum dupa orice suparare, cearta, noroc sau bucurie…ma intorceam acasa la ceva drag. Ceva atat de simplu dar totusi atat de complex. Ceva ce intotdeauna era acolo, la fel, dar care se schimba in functie de mine, odata cu schimbarea din mine.
Am inceput sa fac ca de obicei, sa investesc sentimente…in ceva ce credeam ca doar imi va alimenta pofta de viata. Cine avea nevoie de jurnal in care sa’si transpuna gandurile? Cine avea nevoie de un prieten apropiat caruia sa ii destainui orice?
Apoi…hm.
Tot ce candva ma straduiam sa leg, legat ramasese, si nu mai puteam rezista sa simt asta. Am ajuns sa ma feresc de ea, cred ca am ajuns chiar sa o urasc. Pur si simplu amintirea placerii de altadata ma facea sa simt un cutit in stomac.Am creat o asa mare distanta intre noi, incat, acum intoarsa, vrand sa fie ca si cum nu s-a intamplat nimic, nu mai primesc acelas efect. Doar un usor gust amar.Cum sa mai am pretentia la caldura refugiului ce o simteam odata? Ma simt incompleta. Vreau sa relipesc acea parte din mine dar lipiciul s-a cam uscat. Vreau sa trezesc iar acea parte din mine dar nu primesc decat o amorteala ca raspuns. Din locul unde sunt acum, sa reusesc asta pare prea frumos ca sa fie posibil vreodata.
Am omorat muzica din mine.
